Eşti aici

Comuniune de ierarhi la sărbătoarea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, ocrotitorul Mănăstirii Bistrița

20 Noiembrie / Administrativ

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul a fost cinstit în chip deosebit la Mănăstirea Bistrița, unde se afla sfintele sale moaște.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte
Naum, Mitropolit de Ruse, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Veniamin,Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei,  Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Preasfințitul Părinte Macarie de Glavinitsa, Episcopul Vicar al Mitropoliei de Ruse, și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.
În ziua de pomenire a ocrotitorului mănăstirii și a întregului ținut al Vâlcii, foarte mulți credincioși au luat parte cu bucurie la sărbătoarea Mănăstirii Bistrița, închinându-se cu evlavie la moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, așezate în exteriorul lăcașului de rugăciune, și cerându-i binecuvântarea și mijlocirea.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, în cuvântul de învățătură împărtășit celor care au dorit să-l cinstească în această zi în chip deosebit pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul a reliefat: „Dumnezeu ne-a învrednicit să fim în această Sfântă Mănăstire ca să cinstim pe Sfântul Părinte al nostru Grigorie de la Bistrița, Decapolitul. Această sărbătoare este un prilej fericit de a fi împreună și, în același timp, de a ne ruga împreună. Pentru că Bunul Dumnezeu dorește ca noi să fim laolaltă, așa cum ne spune Psalmistul, „cât este de bine și cât este de frumos ca să fie frații împreună”.

Și, într-adevăr, la Sfânta Liturghie ne-am rugat Bunului Dumnezeu ca să coboare Harul Său peste noi toți și noi să ne întoarcem la casă de noastră îndestulați de această energie dumnezeiască unică și, în același timp, atât de folositoare pentru viața noastră. Orice Sfânta Liturghie este un prilej deosebit și, în același timp, unic în viața noastră. Rugăciunile și întâlnirea noastră cu Dumnezeu, comuniunea noastră cu Dumnezeu, deși avem impresia că au o continuitate, totuși Dumnezeu, de fiecare dată, ne dă altceva, pentru că El nu se repetă.

Nu dă același lucru. El este atotputernic și de necuprins cu mintea noastră. În orice întâlnire cu El, în orice rugăciune, oricât de scurtă ar fi, El ne dăruiește ceva nou, pentru că este peste tot ce există în Creația Sa.

Așadar, în această Sfântă Liturghie, noi ne-am întâlnit cu El și am primit un dar deosebit. Dumneavoastră veți constata, când veți întoarce acasă, că ați primit ceva cu totul inedit, fără de asemănare până în momentul prezent. Căci Dumnezeu, Atotputernicul, are daruri nemăsurate și le oferă cu generozitate copiilor Săi, adică nouă, cei care suntem în Biserica Sa.

Afară de aceste daruri, vine și Sfântul Grigorie, pe care îl cinstim astăzi și el, din darul Lui Dumnezeu, ne oferă și nouă ceea ce este de preț sufletelor noastre. Pentru că, dacă viața aceasta pământească, cât a trăit în lume, el a fost făcător de minuni și le-a oferit tuturor celor care îl cercetau și cereau să mijlocească la Dumnezeu pentru ei, cu atât mai mult acum, când el, ajungând în Împărăția lui Dumnezeu, unde comuniunea cu Tatăl cel atotputernic, cu Fiul și cu Sfântul Duh și cu toți Sfinții, nu are limită. Pentru că urcușul duhovnicesc nu se oprește niciodată, merge din treaptă în treaptă, dintr-un vârf în altul, într-o continuitate nesfârșită, așa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: «privind cu ochii la Crucea Mântuitorului Hristos, merg înainte, din vârf în vârf».

Pentru că Dumnezeu este atât de profund și atât de bun că nu se sfârșește niciodată. Deci, Sfinții în lumea aceasta au trăit desăvârșirea, au trăit îndumnezeirea, dar nu s-au oprit. Ei nu au încetat să continue și să se bucure de frumusețea negrăită a lui Dumnezeu, de bucuria nesfârșită a lui Dumnezeu.

Căci, așa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, el, când a fost ridicat la o treilea cer, a văzut lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, pe care mintea nu le-a cunoscut și la gândul omului nu s-a ridicat niciodată. Pe acestea ni le-a făgăduit Dumnezeu și ne-a încredințat că ni le va da dacă îi vom iubi pe El. «Cel care Mă iubește pe mine și care împlinește poruncile Mele, acela este în care voi veni și voi locui cu Tatăl și cu Duhul».

De aceea, Sfântul Grigorie este plin de dumnezeire, om îndumnezeit, om sfințit, om desăvârșit. El a ascultat Cuvântul Lui Dumnezeu și chemarea Lui Dumnezeu, chemarea pe care și noi o avem de la Sfântul Botez, și o avem permanent în viața noastră. Căci Dumnezeu nu încetează să ne cheme la El.

«Veniți, binecuvântații Tatălui meu, de moșteniți Împărăția cerului»! Această chemare se materializează în diferite moduri, printr-o suferință, printr-o durere, printr-o întristare. Atunci când noi nu mai avem un răspuns la neputințele noastre, când noi ne aflăm în grea slăbiciune și durere, atunci căutăm pe Dumnezeu, așa cum spune Psalmistul, adânc pe adânc. Adică, în adâncul sufletului nostru, strigăm la Dumnezeu și El ne ascultă, pentru că este prezent în viața noastră, este lângă noi și în noi, astfel că ne spune iarăși Sfântul Apostol Pavel: «noi ne rugăm, sau, mai degrabă, Duhul Sfânt se roagă în noi cu suspine negrăite».

Adică noi, atunci când ne rugăm și Duhul Sfânt se roagă în noi, sau Duhul ne îndeamnă pe noi, ne suscită pe noi să ne rugăm, ne ridică pe noi să ne rugăm, și El se roagă împreună cu noi, și îl chemăm pe Tatăl cel ceresc: «Ava, Părinte», după Sfântul Apostol Pavel, iar la Sfânta Liturghie noi strigăm din adâncul sufletului: «Vino, Doamne Iisuse, vino, Doamne, și te așază în noi, și ne curățește de toată întinăciunea, și mântuiește sufletele noastre». Deci Sfântul Grigore, în viața sa, n-a încetat să se roage lui Dumnezeu. Pe de o parte, rugăciunea Sfântului este o dorință a inimii sale, pentru că «cei curați cu inima, aceia vor vedea pe Dumnezeu».

Și atunci cu câtă fierbințeală din aceasta, duhovnicească, inima înfrântă și smerită se apropie de Dumnezeu, cu atât se adâncește și mai mult, pentru că se despovărează de grijile lumești, de lucrurile trecătoare. Depășește starea aceasta, starea lumească, și ajunge omul în această frumusețe, în această priveliște, în această grădină a lui Dumnezeu, unde mintea slujește lui Dumnezeu zi și noapte. Căci cu mintea noastră Îl chemăm de Dumnezeu totdeauna, iar cei care Îl cheamă pe Dumnezeu, aceia Îl vor și primi, adică Îl vor și avea înăuntru sufletului lor.

Căci Dumnezeu este prezent în noi, este în noi, așa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: «În El trăim, viem, și ne mișcăm, și suntem». Chiar dacă suntem păcătoși, dacă avem o scânteie de a ne apropia de Dumnezeu, pe aceea Preabunul Dumnezeu o amplifică, o crește și devine un foc în interiorul nostru. Pentru că El așteaptă ca să Îl chemăm, așteaptă permanent la ușa sufletului nostru, bate acolo și dacă cineva Îl aude și Îl primește într-însul, va sta împreună cu el.

Nu ne putem da seama cât de multă dragoste a avut Sfântul Grigore pentru Mântuitorul Iisus Hristos. Căci, așa cum spune o cântare bisericească, El s-a jertfit pentru Mântuitorul Hristos, nu în sensul acesta în care și-a dat trupul său ca să fie ars sau mădularele sale să fie mucenicite, ci și-a făcut sufletul locaș al Duhului Sfânt. Însă, ca să ajungi la această stare, la această cămară duhovnicească, trebuie să te nevoiești.

Adică ce-a însemnat nevoința? Să nu-și închipuie cineva că postul, sau, mai bine zis, asceza severă a Sfântului Grigore l-a făcut să devină Sfânt, ci deschiderea lui spre Dumnezeu, disponibilitatea Lui. Adică de multe ori postim și ne rugăm, dar mintea noastră este tulburată de duhul necurat, este îndepărtată de ceea ce noi dorim să realizăm unirea cu Dumnezeu pe calea pocăinței. Dar dacă avem smerire, dacă avem părere de rău față de păcatele noastre, atunci Dumnezeu vine și găsește sufletul nostru exact bine pregătit pentru ca să se unească cu el, cu sufletul.

Așadar Sfântul Grigore a petrecut zile în șir în rugăciune. Nu este o rugăciune numai de câteva ore, ci este de toată vremea, în peștera în care El s-a sălășluit și atât de mult stăruia în această chemare a lui Dumnezeu, că vrăjmașii s-au înfuriat împotriva lui și îl legau cu țepi și cu mărăcini, cu lucrurile înțepătoare, ca să-l distragă, să-l îndepărteze de rugăciune, iar El nu se lăsa întru nimic abandonat și abătut de la această cale a Împărăției lui Dumnezeu, pentru că dragostea din interiorul Sfântului era mult mai puternică decât chinurile la care era supus. Și apoi cele mai grele chinuri nu sunt acelea ale trupului, ci ale sufletului.

Sufletul este acela care, dacă el conștientizează greutățile prin care trebuie să treacă, atunci își dă seama că suferințele acestea sunt foarte grele și, pentru aceasta, chemă ajutorul lui Dumnezeu. Deci Sfântul, fiind în această perioadă a Postului, ne îndeamnă și pe noi la osteneală. Postul este întotdeauna însoțit de spovedanie, de Sfânta Împărtășanie, de rugăciune mai multă și abundentă, de citirea Sfintelor Scripturi, de citire la Psaltire.

Și cum Sfântul Grigorie este modelul de rugăciune și, în același timp, ținta unei vieți duhovnicești plăcute lui Dumnezeu, trebuie să-l urmăm. El ni se înfățișează cu toate darurile sale, cu ostenelile sale și, în același timp, ni se prezintă ca mijlocitor înaintea lui Dumnezeu. El mijlocește pentru noi, se roagă pentru noi și așteaptă ca și noi să-l urmăm, cum a învățat Sfântul Apostol Pavel: «Fiți următori mie, precum și eu sunt următor Mântuitorului Iisus Hristos». Așadar Sfântul ne învață întotdeauna. A învățat pe contemporanii săi și i-a sfătuit cum trebuie să lucreze pentru mântuirea lor, și mulți și-au aflat odihnă în preajma Sfântului.

Avea foarte mulți ucenici și în Orient, și în Occident. Toți aceștia l-ascultau și lăsau lucrurile pământești, grija cea pământească și intrau în mănăstire, și acolo își aveau odihnă, adică nu în sensul de a se opri din osteneală, odihnă sufletească, pentru că osteneala trebuie să o practici permanent, pentru că omul este într-o permanentă schimbare. El nu poate să stea cu mintea într-un loc.

Și, ca să poată să-și oprească mintea numai la Dumnezeu, are nevoie de rugăciuni. Repetarea numelui Mântuitorului Iisus Hristos este atât de importantă, căci nu se poate ca să ajungi la desăvârșire fără de o permanentă chemare a lui Dumnezeu. Și când îl chem pe Dumnezeu și îl rechem iarăși, El se așază în interiorul nostru.

De aceea, Sfântul Grigore îi învăța întotdeauna pe ucenicii săi să se gândească la Înfricoșata Judecată, să se gândească la răspunsul pe care îl vor da înaintea lui Dumnezeu, și, în același timp, la chemarea lui Dumnezeu, care este atât de dulce și plăcută sufletului binecredincios. De aceea, Sfântul Grigore, ocrotitorul acestei sfinte mânăstiri, continuă și astăzi să ne vorbească prin sfintele moaște, prin sfintele icoane, Harul din sfintele moaște și din sfintele icoane se revarsă asupra noastră când ne închinăm și salutăm aceste sfinte relicve, se revarsă energia dumnezeiască necreată, din care s-a împărtășit Sfântul Grigore și a devenit el însuși, prin Harul Mântuitorului Hristos, al Duhului Sfânt, un focar de energie dumnezeiască, de Har Divin. Așadar, și noi, cum spuneam la început, ne vom întoarce la casă noastră cu această lucrare dumnezeiască, cu această lumină sfântă pe care dorim să o avem mult, mult timp de aici înainte și, apoi, când vedem că s-a mai diminuat, venim iarăși la izvorul cel pururea curgător al Harului care se revarsă din sfintele moaște și din sfintele icoane ale Sfântului Grigorie”.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu pentru bucuria duhovnicească și mângâierea sufletească revărsate asupra clerului și poporului dreptcredincios prin slujirea arhierească săvârșită în Sfânta Mănăstire Bistrița. Totodată, Chiriarhul Râmnicului a adresat cuvânt de recunoștință ierarhilor care au participat la prăznuirea ocrotitorului duhovnicesc al Olteniei de sub Munte. 

Alte articole despre: