Eşti aici
Învățământ
-
Concert de pricesne la Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Râmnicu Vâlcea
Într-o atmosferă de rugăciune și bucurie duhovnicească, la Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Râmnicu Vâlcea a avut loc un concert de pricesne, care a adus în fața credincioșilor evlavia membrilor centrului catehetic.
3 Iulie 2026 -
Ziua Iei, sărbătorită la Parohia Dăești I
Ziua Universală a Iei a fost marcată în mod deosebit la Parohia Dăești I, unde sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de Sânziene, a devenit un prilej de afirmare a valorilor identitare și de cinstire a patrimoniului cultural românesc.
27 Iunie 2026 -
Proiecte catehetice și ludice pentru copiii Grupului Catehetic „Sfântul Nectarie” al Parohiei Brezoi I la începutul vacanței de vară
Copiii Grupului Catehetic „Sfântul Nectarie” al Parohiei Brezoi I au avut parte de o activitate recreativă și educativă deosebită, petrecând câteva ore în mijlocul naturii, într-o ieșire cu bicicletele care s-a transformat într-o adevărată lecție despre prietenie, solidaritate și bucuria de a fi împreună.
25 Iunie 2026 -
Activități catehetice la Parohia Călimănești II, cu prilejul sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul
În atmosfera de bucurie duhovnicească prilejuită de sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, la Parohia Călimănești II s-au desfășurat o serie de activități catehetice dedicate copiilor și tinerilor din comunitate.
25 Iunie 2026 -
Festivalul „Bucuria Artei” și Festivitatea de premiere a olimpicilor vâlceni
Evenimentul s-a desfășurat în Sala „Iosif Episcopul” cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și a pus în lumină strânsa conlucrare dintre Biserică și Școală. Manifestarea a debutat cu premierea oficială a elevilor din județul Vâlcea care au obținut rezultate deosebite la etapele județene și naționale ale Olimpiadei de Religie și ale Olimpiadei Interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească”.
9 Iunie 2026 -
Activități catehetice desfășurate în Duminica Tuturor Sfinților la Parohia Călimănești II
În Duminica Tuturor Sfinților, comunitatea Parohiei Călimănești II a trăit momente deosebite de comuniune, rugăciune și formare duhovnicească prin activitățile catehetice organizate sub coordonarea părintelui Petre Iulian Lixandra.
7 Iunie 2026 -
Activitate educativă și duhovnicească în cadrul parteneriatului dintre Parohia Vlădești și grădinița din comunitate
În cadrul parteneriatului educațional dintre Parohia Vlădești și Grădinița Vlădești, a fost organizată joi, 4 iunie, o activitate catehetică și recreativă dedicată copiilor preșcolari.
5 Iunie 2026 -
Festivitate de absolvire la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae" din Râmnicu Vâlcea
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, marți, 2 iunie, la Sala „Iosif Episcopul" din cadrul Centrului Eparhial a avut loc festivitatea „Ultimul clopoțel”, dedicată absolvenților promoției 2022–2026 din cadrul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae" din Râmnicu Vâlcea.
4 Iunie 2026












